O placă memorială va fi amplasată pe casa natală din Arad a actorului maghiar Pál Jávor

Memoria lui Pál Jávor, una dintre cele mai celebre vedete ale cinematografiei maghiare de la începutul secolului XX, va fi cinstită prin amplasarea unei plăcuţe memoriale pe faţada casei natale. Inaugurarea acesteia va avea loc miercuri, la Arad, oraşul natal al marelui actor de film.

Ideea amplasării unei plăcuţe memoriale a apărut deja la aniversarea a 100 de ani de la naşterea lui Pál Jávor, însă a întâmpinat opoziţie din partea proprietarului casei despre care s-a crezut, atunci, că ar fi casa natală a actorului, a declarat pentru ziarul clujean Krónika, viceprimarul Aradului, Levente Bognár.
Anul trecut s-a aflat că în urmă cu 116 ani, marele star de cinema nu s-a născut, de fapt, în acel imobil, părinţii săi mutându-se în casa respectivă abia mai târziu. Adevărata casă natală a fost identificată cu ajutorul unor documente găsite în arhive, iar aceasta se află pe fosta stradă Alsó-Molnár (astăzi, strada Grigore Alexandrescu). Adresa apare în registrul naşterilor, în dreptul numelui lui Pál Jávor, al cărui extras l-a solicitat arhivelor tocmai viceprimarul Aradului. Jumătate din imobilul care se regăseşte în centrul istoric al Aradului se află acum în proprietatea oraşului.
Viceprimarul Aradului consideră că este important ca actorul maghiar să fie cunoscut şi de români, motiv pentru care anul trecut, la finalul lunii octombrie, au avut loc Zilele Pál Jávor, două dintre filmele în care a jucat fiind proiectate cu subtitrare în limba română: Primăvara mortală (Halálos tavasz), Viziune pe malul lacului (Tóparti látomás).
Festivitatea de inaugurare va fi completată de producţia Companiei de Teatru „Aradi Kamaraszínház”, prezentată de actriţa Enikő Éder şi directorul teatrului, Ernő Tapasztó.
Pál Jávor este unul dintre cei mai importanţi actori maghiari, cunoscut atât pentru rolurile sale din filme, cât şi pentru cele de teatru. S-a născut la 31 ianuarie 1902, la Arad, unde a trăit până în 1918, când a ales să plece în Danemarca. A fost coborât cu forţa din tren, la Budapesta, şi în cele din urmă s-a stabilit în capitala Ungariei, unde a studiat la Academia de Teatru şi Film. În 1946, Jávor a avut un turneu de succes în România, iar în luna octombrie a aceluiaşi an a plecat în Statele Unite, stabilindu-se acolo.

 

admin Rovatok:: , , , , Olvassa 14765 articles by
Szóljon hozzá Ön is!

Hozzászólás küldése

A hozzászóláshozbe kell jelentkeznie.

Info trafic

D-ale casei

Recomandări pentru timpul de odihnă

Știri sport

Wáberer Esély Egészségbiztosítás